M-am gasit, fara sa vreau, la capatul unui bulevard nins de ianuarie.Si-mi era frig.
Cu trupul imbracat doar intr-o lumina pala, care-mi desena umbre in peretii gri, paseam pe pamantul rece, lasandu-mi in urma pasii grei, sculptati in zapada, lasandu-i sa-i ninga fulgii de plumb.
Si drumul era lung...
Fara pic de suflu, cu ce sa-mi incalzesc palmele-nghetate?
Am atins un deget cu altul, si s-au sfaramat in mii de bucatele, in zgomot de geamuri sparte.
Atunci, copacii cu ramuri negre, au inceput sa se sparga si ei.
M-am speriat de ecouri, si-am inceput sa fug.
Drumul se facea mai alb si lumina pala parea ca se evapora din jurul meu.
Dar, am zarit o scara, pe care erau intinsi patru margaritari albastrii.
Se jucau in zapada.
Si in toata albeata care era in juru-mi, mi-a rasarit ca soarele de dimineata, imaginea bunicului.
Mai blanda si mai pura decat aureola care inconjoara capetele sfintilor, mai delicat ca o pana de inger, mai imbatator ca cel mai fin vin, de nedescris.
Am incercat in zadar sa-i ating caldura.
Bratele mele erau cioburi risipite prin zapada.
Am cazut in genunghe pe scara, rapusa de durere, si a-nceput sa ploua.
M-am facut mica langa margaritari, si-mi era frig.
Au trecut pe langa mine oameni negrii, au trecut flori.
Au trecut pe deasupra pasari maiastre, au trecut nori.
Au trecut prin mine vantul si soarele si mireasma florilor dulce ca mierea.
Gustul si somnul, lenea si dorul.
M-au trecut prietenii, m-a trecuta tata,
M-au trecut bunica si mai ales mama.
Nimeni nu m-a recunoscut.
Cu bratele sparte, chipul topit si trupul mormant, nu m-au mai vazut.
Le-am daruit 3 dintre margaritarii mei albastrii, si i-au calcat in pamant, ingropandu-i in mine adanc.
Bunicul plecase in caldura de mult.
Si cand speram c-am sa-l urmez si ca in sfarsit o sa ma-ncalzesc, strainul a aparut.
Singurul care m-a vazut.
Vorbea cu mine, si eu il priveam lung.
Nu puteam rosti un cuvant.
Mi-a pansat bratele, si pentru prima data bandajele se patau cu sange.
M-a imbracat cu vorbe dragi, parca...parfumate si mi-a fost cald.
Mi-a potolit lacrimile cu zambetul sau frumusel, am privit in ochii sai netulburati, si m-am indragostit.
I-am daruit ultimul meu margaritar si mi l-a prins domol in paru-mi lin.
In tot timpul asta, eram la spital in moarte clinica.
Inca mai astept strainul, sa vina,
Si sa-mi prinda in par, micuta floare imbalsamata,
Numai pe ale amintirilor aripi purtata.
Cu trupul imbracat doar intr-o lumina pala, care-mi desena umbre in peretii gri, paseam pe pamantul rece, lasandu-mi in urma pasii grei, sculptati in zapada, lasandu-i sa-i ninga fulgii de plumb.
Si drumul era lung...
Fara pic de suflu, cu ce sa-mi incalzesc palmele-nghetate?
Am atins un deget cu altul, si s-au sfaramat in mii de bucatele, in zgomot de geamuri sparte.
Atunci, copacii cu ramuri negre, au inceput sa se sparga si ei.
M-am speriat de ecouri, si-am inceput sa fug.
Drumul se facea mai alb si lumina pala parea ca se evapora din jurul meu.
Dar, am zarit o scara, pe care erau intinsi patru margaritari albastrii.
Se jucau in zapada.
Si in toata albeata care era in juru-mi, mi-a rasarit ca soarele de dimineata, imaginea bunicului.
Mai blanda si mai pura decat aureola care inconjoara capetele sfintilor, mai delicat ca o pana de inger, mai imbatator ca cel mai fin vin, de nedescris.
Am incercat in zadar sa-i ating caldura.
Bratele mele erau cioburi risipite prin zapada.
Am cazut in genunghe pe scara, rapusa de durere, si a-nceput sa ploua.
M-am facut mica langa margaritari, si-mi era frig.
Au trecut pe langa mine oameni negrii, au trecut flori.
Au trecut pe deasupra pasari maiastre, au trecut nori.
Au trecut prin mine vantul si soarele si mireasma florilor dulce ca mierea.
Gustul si somnul, lenea si dorul.
M-au trecut prietenii, m-a trecuta tata,
M-au trecut bunica si mai ales mama.
Nimeni nu m-a recunoscut.
Cu bratele sparte, chipul topit si trupul mormant, nu m-au mai vazut.
Le-am daruit 3 dintre margaritarii mei albastrii, si i-au calcat in pamant, ingropandu-i in mine adanc.
Bunicul plecase in caldura de mult.
Si cand speram c-am sa-l urmez si ca in sfarsit o sa ma-ncalzesc, strainul a aparut.
Singurul care m-a vazut.
Vorbea cu mine, si eu il priveam lung.
Nu puteam rosti un cuvant.
Mi-a pansat bratele, si pentru prima data bandajele se patau cu sange.
M-a imbracat cu vorbe dragi, parca...parfumate si mi-a fost cald.
Mi-a potolit lacrimile cu zambetul sau frumusel, am privit in ochii sai netulburati, si m-am indragostit.
I-am daruit ultimul meu margaritar si mi l-a prins domol in paru-mi lin.
In tot timpul asta, eram la spital in moarte clinica.
Inca mai astept strainul, sa vina,
Si sa-mi prinda in par, micuta floare imbalsamata,
Numai pe ale amintirilor aripi purtata.
