17 mar. 2010


Palesc de dorul tau!Mai tare ca oricad!Vreau sa ma contopesc cu tine pe o plaja sub ochii stelelor.Vreau sa fac dragoste cu tine si ele sa se mire de sinceritatea gemetelor noastre de placere.Sa ne miscam trupurile in ritmul valurilor,nisipul pe care stam sa ceara indurare.Sa nu aud nimic altceva decat muzica adierilor in care danseaza mirosul sarat,sa nu te simt decat pe tine,sa cazi adanc in mine.Imi doresc sa ne trezeasca soarele cu mangaierea tandra a razelor sale,iar noi...de mult pierduti intre saruturi si atingeri suave sa asteptam cu nerabdrae urmatoarea noapte.

16 mar. 2010


Am cunoscut copacul asta...un copac imens, scaldat de frunze in toate forrmele si culorile, fiecare reprezentand viata unui om.Mi-a spus ca il doare ingrozitor,ca e plin de rani si sangereaza puternic si ca simte cum fiecare spin veninos se adanceste cu fiecare pleoapa in interiorul sau.Mi-a povestit despre sangele lui magic si m-a intrebat daca as fi capabila sa il iau pentru mine,sa-l beau pana la ultima picatura si sa devin nemurioare.I-am raspuns ca acum nu as mai avea de ce sa fac asta,ca eram in cautare de o cale cat mai dureroasa pentru a-mi pune capat zileleor,pentru ca si eu sunt plina de venin,fara nimic altceva decat speranta si sunt plictisita sa tot astept.Nu am pentru ce sa mai raman in viata intr-un univers mort, ofilit si criogen.Dar apoi mi-am amintit ca este un suflu acolo, in preajma mea ,singurul pentru care as continua sa dainuiesc.I-am povestit copacului despre el,despre cum era pentru mine insusi viata,cum ma topeam cand ii priveam surasul,cum inviam cand ii simteam prezenta. Tot ce insemna jovial,era in el...
Au urmat momente de liniste, dupa care m-a intrebat daca nu am o licoare pentru ranile sale.(plangea din cauza durerii cumplite ,dar pe mine ma lasa rece.Il priveam fara sa fiu capabila sa il consolez in vre-un fel)I-am spus ca nu stiu niciun leac.Daca as fi avut unul l-as fii folosit pentru mine. A inceput sa-mi povesteasca cum toate frunzele incep sa cada si sa acopere solul cu sufocanta lor existenta iar el nu se mai poate regenera...niciodata...pentru ca otrava care se scurge dupa ce frunzele se descompun si patrund in adancul radacinilor sale,nu-i mai permite sa insufleteasca alti lastari tineri.Stie ca odata ce acestia vor murii vor continua sa-l raneasca.Tu ai continua sa dai din zilele tale daca ai primi in schimb doar rautate pura?Dar copacul asta vede ca fara frunze, nu ar mai fi flori, si fara flori,nu ar mai avea cui sai spuna povesti,nu ar mai avea pe cine sa instruiasca si sa initieze in univers.Nu ar mai putea ura sau iubi,nu ar mai simti,el insusi ar muri de singuratate si dor.Mi-a spus ca de-a lungul secolelor, a invatat sa absoarba otrava aia si sa accepte durerea(dobandeste mai multa cu fiecare frunza),tocmai pentru ca iubeste viata atat de mult,doar in felul asta traieste.Traieste pentru frunzele pagane,otravitoare.Dar cat de mult timp urmeaza sa indure?Traieste pentru a-si lua propria viata,iar eu plec mai departe cautand o cale sa o sfarsesc pe a mea.

7 mar. 2010


Ochiul lunii ce priveste,
Lumina lumanarii ce se topeste,
Mirosul aromat al pielii tale
Ce lasa un gust amar pe buzele mele...
Zambetul tau jucaus,
Ce iubeam sal admir
Ascuna de dupa ursuletul de plus,
Albastrul albicios al ochilor tai
Imi amintea dese ori,De clipele scurte din zori.
Clipele in care soarele rasarea
Si in albastrul ochilor tai se oglindea.
Aceste dulci amintiri
Sunt ca o substanta
Ce noaptea tarziu administrata
Actioneaza asupra mea pe o cale ciudata.
Si...am incercat de atatea ori sa scap
De presiunea ei apasatoare.
Sa-mi vad de viata mea in continuare,
Dar nevoia de ea e mult prea mare.